19 January, 2017

Domeniul piscicol, sub ochiul ANSA

Domeniul piscicol, sub ochiul ANSA
FOTO: ansa.gov.md
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va controla mai strict domeniul piscicol. Despre aceasta a anunțat într-o conferință de presă, miercuri, directorul general al instituției, Gheorghe Gaberi. Potrivit acestuia, actualmente doar 10% din lacurile din țară în care se crește pește sunt autorizate sanitar-veterinar.

Gheorghe Gaberi a mai comunicat că anul trecut în Republica Moldova au fost importate circa 20 de mii de tone de pește, din mai toate mările și oceanele. Pentru a spori gradul de inofensivitate a peștelui importat, ANSA a emis mai multe ordine cu privire la controlul produselor piscicole. Dacă până acum se verifica fiecare al treilea lot de marfă, din acest an va fi verificat fiecare lot importat, transmite IPN.

Gheorghe Gaberi și-a exprimat îngrijorarea că pe perioada caldă a anului pe marginea traseelor naționale se comercializează pește viu, în condiții insalubre. Directorul a spus că e nevoie să fie curmată această practică, cu intervenția oamenilor legii.

În aceeași conferință de presă, directorul general adjunct al ANSA, Ion Toma, a spus că peștele importat în Moldova poate fi contaminat cu larve de viermi din familia Anisakidae. Este o situație comună întrucât nicio zonă de pescuit, cu excepția crescătoriilor de pește, nu poate fi considerată liberă de larve parazitare. Cel mai frecvent sunt afectate așa specii ca: Macrou, Hering, Hec şi Merlan albastru. Iar cel mai mare risc pentru consumatori îl prezintă peștele în stare crudă sau semi-crudă, sau când peștele este supus unui proces tehnologic (culinar) insuficient.

Ion Toma a spus totuși că riscul de infestare pentru consumatorii din Moldova este redus pentru că peștele vine în mare parte în stare congelată, iar la păstrarea acestuia pe parcursul a 24 de ore la o temperatură de minus 20 de grade duce la inactivitatea larvelor parazite.

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER