19 January, 2017

Calmâc: Pentru interconectarea energetică cu România sunt estimate cheltuieli de 200 mln euro

Calmâc: Pentru interconectarea energetică cu România sunt estimate cheltuieli de 200 mln euro
FOTO: captură video
Continuarea lucrărilor la gazoductul Iași-Ungheni și interconectarea energetică a Republicii Moldova cu România sunt principalele subiecte discutate de ministrul Economiei Octavian Calmâc și omologul său român, Costin Grigore Borc

După ce astăzi au fost semnate mai multe acorduri de colaborare economică în mai multe domenii precum cel vamal, cel al siguranței alimentelor dar și a business-ului au fost semnate astăzi de către Republica Moldova și România, cei doi oficiali au vorbit și despre gazoductul Iași - Ungheni și interconectarea energetică. 

Sper ca și proiectul de interconectare energetică să se producă cât mai repede ca și proiectul de gaz, pentru că România se va afla, odată cu terminarea lucrărilor de la reactoarele 3 și 4, se va afla la faza de net exportator de energie electrică. România este la momentul în care trebuie să-și diversifice relațiile economice în regiune și desigur cu Republica Moldova cu atât mai mult că este mai ușor din moment ce vorbim și aceeași limbă”, a spus co-președintele Comisiei interguvernamentale de colaborare economică între Republica Moldova și România, Costin Grigore Borc. Oficialul a încurajat și oamenii de afaceri din România să caute oportunități de a investi în Republica Moldova.

Ministrul Economiei, Octavian Calmâc a adăugat că a fost pus un termen limită de dare în exploatare a gazoductului până la începutul 2019. 

„Toamna anului viitor sper să intrăm în procedurile de tender a constructorului la gazoduct. Și pe teritoriul României se va construi un tronson de gazoduct pentru ca să poată asigura necesarul de care are nevoie Republica Moldova, conform capacităților estimate de la 1,5 mlrd metri cubi până la 2,2, mlrd metri cubi, aceasta fiind capacitatea de transmitere a gazelor prin această magistrală”, a declarat Calmâc 

Cât despre interconectarea energetică ministrul a spus că acum este etapa de definitivarea a studiului de fezabilitate. 

Vis-a-vis de interconectarea Isaccea-Vulcănești, Vulcănești-Chișinău suntem cu un pas în urmă, comparativ cu gazoductul. Suntem la etapa de definitivare a studiului de fezabilitate, după care trebuie să identificăm sursa de finanțare pentru această linie de interconectare. Vom merge pe aceeașai procedură, și anume vom solicita de la Guvernul României pentru ca să fie acoperite costurile pentru proiectarea liniilor de interconectare și a stației „back to back” din sudul Republicii”, a adăugat Calmâc precizând că sunt și diferite estimări referitor la costurile acestui proiect și anume că acestea ar junge la 200 de milioane de euro 

Amintim că BERD acordă 41 de milioane de euro pentru extinderea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova. Costul total al lucrărilor este de 93 de milioane de euro, iar diferența ar putea fi acoperită de un credit BEI și de co-finanțarea din partea UE.

Noua conducta va conecta rețelele de infrastructură de gaze existente la Ungheni (Moldova) și Iași (România). Conducta propusă este de aproximativ 120 km lungime și are un diametru de 600 mm.

De precizat este și faptul că Consiliului Ministerial al Comunității Energetice a inclus proiectele de interconectare a sistemelor de transport a energiei electrice și gaze naturale ale Republicii Moldova și România în lista Proiectelor de Interes pentru Comunitatea Energetică și Proiectelor de Interes Mutual.

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER