17 January, 2017

Animest, Bookfest, Moldovan National Youth Orchestra -printre evenimentele finanţate de stat în 2017

Animest, Bookfest, Moldovan National Youth Orchestra -printre evenimentele finanţate de stat în 2017
FOTO: eurotv.md

Peste 50 de proiecte culturale, desfăşurate de asociaţiile obşteşti, vor beneficia de finanţare din bugetul de stat în anul 2017, în sumă totală de două milioane lei, informează MOLDPRES.

Peste 50 de proiecte culturale vor fi finanţate din bugetul de stat în 2017
Proiectele au fost selectate de către o comisie de experţi în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii.

Solicitat de MOLDPRES, viceministrul Culturii, Gheorghe Postică, a menţionat că acest concurs are drept scop de a susţine proiectele culturale de interes naţional, general şi comunitar, implementate de către uniunile de creaţie şi alte organizaţii obşteşti.

Potrivit oficialului, la concurs au fost prezentate 69 de proiecte, dintre care 52 au fost acceptate de către experţi. Astfel, proiectele selectate din domeniul muzicii vor beneficia de finanţare în sumă de 575 mii de lei, iar cele din domeniul literaturii de 380 mii de lei. Proiectele din domeniul teatrului vor fi finanţate cu 320 mii de lei, cele din domeniul artelor vizuale cu 290 mii de lei şi cele din domeniul cinematografiei cu 260 mii de lei.

Printre proiectele selectate care vor fi sprijinite financiar de Ministerul Culturii se numără: Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film, ediţia a VII-a (100 mii de lei), concertele de vară Moldovan National Youth Orchestra (100 mii de lei), Festivalul Internaţional de Film Transilvania (65 mii de lei), Festivalul Animest Chişinău, ediţia a VII-a (65 mii de lei), Festivalul Internaţional „Primăvara Europeană a Poeţilor" , ediţia a VII-a (60 mii de lei), Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău, ediţia a XXVI-a (60 mii de lei) ş.a.

Proiectele culturale desfăşurate de către asociaţiile obşteşti sînt finanţate de Ministerul Culturii începînd cu anul 2009, în conformitate cu un regulament aprobat de Guvern.

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER

Ultimele știri