Contact
Deschide.md

Fostul președinte armean Robert Kocearian, arestat în cadrul unei anchete anticorupție

Deschide.MD
Fostul președinte armean Robert Kocearian, arestat în cadrul unei anchete anticorupție

Serviciul Național de Securitate al Armeniei l-a arestat marți pe fostul președinte Robert Kocearian, în cadrul unei anchete anticorupție, informează EFE.

„În această dimineață, organele de anchetă l-au transferat pe președintele Kocearian Comitetului Anticorupție”, a declarat Bagrat Mikoian, șeful de cabinet al celui de-al doilea președinte al Armeniei, pentru agenția de știri online 24News.

Mikoian a acuzat că „a început un alt atac al autorităților împotriva președintelui Kocearian și a familiei sale”.

Totodată, autoritățile au efectuat percheziții la domiciliile fostului președinte și ale fiului său, Levon Kocearian, membru al parlamentului, care a fost la rândul său arestat, scrie Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Comitetului Anticorupție din Armenia, Marina Ohanjanian, a declarat agenției de presă că, în cadrul unui dosar penal pentru corupție, „se desfășoară percheziții și alte acțiuni procedurale la câteva zeci de locuințe”.

Cu o zi înainte, prim-ministrul armean Nikol Pașinian a avut o confruntare verbală cu Levon Kocearian, amenințându-l că îl va urmări penal pe tatăl său și îi va confisca bunurile „pentru ca să nu le poată moșteni copiii și nepoții săi”.

La rândul său, Kocearian l-a acuzat pe Pașinian de despotism și a declarat că „acest lucru contrazice standardele europene și democrația”.

La alegerile legislative care au avut loc la 7 iulie în Armenia, la care partidul de guvernământ al lui Pașinian, Contractul Civil, a ieșit victorios, blocul Armenia, al fostului președinte Robert Kocearian, a obținut 9,92% din voturi, reușind astfel să intre în parlament.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md